1. Sat BORLEŞTI
2. Sat BICĂU
3. Sat ACIUA

1. An atestare documentara 1394
2. Relief : predominant cimpie
3. Riu principal : Somes
4. Cel mai apropiat spital : Satu Mare 37 km , Baia Mare 23 km

Este situata în partea de est a judetului Satu-Mare, pe drumul judetean DJ 193 la o distanta de 37 km de municipiul Satu-Mare si

Comuna Pomi se invecineaza la :

– nord, est si sud cu Judetul Maramures,

– vest cu Comuna Valea Vinului si cu Comuna Crucisor.

Prima atestare documentara a localitatii Pomi s-a facut in 1407, sub denumirea Remethe, in Arhiva Conventului Premonstratens din

Selesz (azi Iasov, din fosta Cehoslovacie); apoi din 1828 sunt folosite oficial atat -Remete Mezo, cat si Pomi .

Localitatea Borlesti este amintită pentru prima dată în scris în anul 1584.

Satul Aciua, prima menţionare scrisă a localităţii datează din 1394.

Satul Bicău, prima atestare documentară a localităţii datează din anul 1394.

Localitatea Pomi, aşezată pe malul Someşului este atestată în documente din anul 1407 şi populată numai de români.

În anul 1566 este amintită în actele de dări către stat.

Întreaga viaţă a satului de-a lungul timpurilor este pătrunsă de două elemente: râul Someş şi Câmpia Someşului.

Documentele vorbesc de mari inundaţii în anul 1712 şi de viiturile catastrofale din anul 1970.

Denumirea satului este legată de existenţa unor pomi fructiferi sălbatici dintr-o perioadă mult mai veche.

După anii 1551 satul Pomi şi domeniul său vor ajunge sub stăpânirea cetăţii Satu-Mare. Ce soartă a avut această aşezare în secolul XVII nu se poate şti cu exactitate, monografiile păstrate dau ştiri diferite.

În secolul următor la Pomi apar familii nobiliare: Toldy, Horvath, şi Peley.

În 1715 apar numai 52 de familii, în 1772 erau 154 de familii, iar peste 12 ani numărul lor creşte la 181.

În jurul anilor 1640, Toldy Ioszef construieşte actualul castel cu pivniţe, terase, turn, şi un frumos parc cu mulţi copaci ornamentali rari, existenţi şi azi.

Tot el construieşte un loc de închinăciune din piatră mare adusă de peste Someş, loc ce devine mai apoi cavou familiar, existent şi azi.

Înainte de existenţa unei şcoli în sat copiii urmau o şcoală primară în satul Seini. Primul dascăl în Pomi a fost Barbul Dumitru, urmat de Teanc Vasile originar din jurul Careiului prin anul 1880.

Abia după un secol de la aşezarea primilor oameni pe aceste meleaguri,   s-a construit o biserică de lemn care a dăinuit până în anul 1869.

Localitatea Aciua este situată pe malul stâng al Someşului şi se învecinează spre nord cu localitatea Cicârlău şi satul Bârgău, aşezate pe malul drept al Someşului, la sud-est comună Ardusat, la sud cu Borleştiul iar la vest cu comună Pomi, de care aparţine din punct de vedere administrativ.

De la biserica actuală până la râul Someş, cu zeci de ani în urmă, era o distanţă apreciabilă cu grădini şi case liniştite. Azi, după marea inundaţie din 1930, acel teritoriu dintre biserică şi Someş a fost nimicit, astfel râul trece prin imediata apropiere din spatele bisericii.

Numele acestei aşezări este pur românesc şi vine de la sensul verbului „a se aciua”  ceea ce înseamnă  „a găsi refugiu”, “a găsi adăpost”, “a se pripăşi”.

Satul are o vechime considerabilă datând din secolul al XIII-lea. Numele lui este legat şi de faptul că aici s-au aşezat oameni scăpaţi din pribegie, în urma năvălirilor migratoare.

Toţi locuitorii acestei aşezări sunt români de religie greco-catolică până în 1948, după care au trecut la ortodoxie.

În anul 1936 satul număra 583 de suflete printre care şi 2 evrei. Astăzi satul numără 129 de suflete.

În trecutul îndepărtat localnicii au avut două biserici de lemn; cea de azi este din cărămidă.

Prima biserică din lemn nu se ştie când a fost construită, dar se ştie că a fost incendiată de tătari în anul 1717.

La a doua biserică din lemn, construită după acel dezastru nu se ştie anul exact, dar se ştie că a fost demolată şi materialul vândut în anul 1862, anul în care s-a construit actuala biserică. Ea a fost zidită cu cheltuiala credincioşilor şi a costat atunci, conform actelor, 3.500 de florini.

Ultima biserică de lemn a avut un iconostas foarte frumos, sculptură în tei şi o iconografie bizantină. În 1862, când s-a demolat biserica, acesta a fost păstrat iar unele bucăţi din el au ajuns la biserica din Ruşeni de lângă Satu Mare. În anul 1936, o oarecare familie Pop, din Satu Mare, recupereză toate piesele iconostasului de la Aciua şi Ruşeni şi le expun în capela zidită pentru funeraliile familiei lor.

Localnicii spun că numele localităţii a luat fiinţă în urma unei întâmplări foarte interesante. Se spune că cei refugiaţi aici au adus cu ei mulţi cai. Între refugiaţi era şi un fiu de preot. Caii păşteau prin pădure împiedicaţi. La piedicile de la picioarele cailor, ungurii le spuneau “biko”, de unde românii au preluat termenul de “bicauă”. O bandă de hoţi au furat o parte din cai, însă au fost prinşi. Localnicii i-au pedepsit bătându-i cu acele lanţuri care erau destinate împiedicării cailor după care i-au schingiuit mai multe zile. Vestea acestor fapte s-a răspândit repede şi până departe, astfel că localitatea a fost denumită Bicău amintindu-se astfel de acele lanţuri.

Satul este aşezat în partea dreaptă a şoselei ce leagă oraşele Satu Mare de Baia Mare, fiind înconjurat de comună Pomi de care şi aparţine administrativ, de satele: Borleşti, Crucişor, Iegherişte, Poiana Codrului.

Din punct de vedere geographic relieful este deluros, mai bine zis o aşezare de coline şi câmpie având în vecinătate, la o distanţă de aproximativ 2 km râul Someş.

Satul, la început a fost foarte răsfirat, după grupări de familii după care şi-au luat numele şi locurile respective.Găsim astfel nouă denumiri după cum urmează:

1. Mijlocaşu sau partea de mijloc a satului unde au fost zidite prima biserică şi prima şcoală. La început aici au fost 5-6 familii care au despădurit locul ca să-şi creeze condiţii de gospodărie. Şcoala şi biserica de atunci erau pe o suprafaţă de circa 20 ari. În jurul bisericii a luat naştere cimitirul. Biserică veche de lemn, din spusele oamenilor, nu se ştie când a fost construită dar în anul 1876, în urma unui incendiu aceasta a ars împreună cu clădirea şcolii. În anul 1880 a fost construită actuala biserică însă la o distanţă de 600 m de locul celei vechi. Construcţia acestei biserici a fost finalizată abia în anul 1890, sub pastoraţia preotului Lazăr Erne, în actele latine apărând cu numele Lazarus Ernes. Matricolele înregistrează nume de preoţi încă din anul 1812, ceea ce înseamnă că a existat o activitate pastorală ortodoxă intensă. În anul 1936 parohia aparţinea de protopopiatul Seini, aflat la o distanţă de aproximativ 10 km, şi avea 433 de suflete de religie greco-catolică. În parohie a fiinţat încă din anul 1925 o “Asociaţie Mariană” cu un număr de 67 de membri, “cultul Preasfintei Inimi” din anul 1929 cu un număr de 87 de membri şi “AGRU” din anul 1931 cu un număr de 280 de membri. Această situaţie a durat până în anul 1948. Conform recensământului din anul 1970, comună Pomi care cuprinde satele Pomi, Bicău, Aciua şi Borleşti avea o populaţie de 3751 de locuitori, satul Bicău reprezentând un procent de 10,4%. Natalitatea este foarte scăzută în această localitate, una dintre cauze fiind influenţa modernismului şi mai ales a sistemului nemţesc de a avea un singur copil sau cel mult doi;

2. Căpetenii, formează a doua parte a satului denumiţi astfel deoarece aceştia se situau la capătul satului;

3. Delenii, sunt denumiţi localnicii şi partea de sat aflată pe o ridicătură mai înaltă decât centrul satului. Locul este bogat în tufişuri de măcieş, trandafiri sălbatici cu flori roşii. Aceşti arbuşti au apărut în urma defrişării pădurilor;

4. Moşteni, denumită astfel pentru că aici s-a dat o “bătălie” mare prin înrudiri şi prin procese de moştenire;

5. Fernenii, i se spune aşa după numele familiilor care au locuit în partea de apus a centrului satului şi care au purtat numele de Fernea;

6. Floricenii poartă numele după familia cu numele Florida, dar se spune că este partea “Floricenilor” şi nu Floridenilor cum ar fi firesc. Despre locuitorii acestei părţi a satului se spune că erau foarte religioşi şi foarte darnici, însă ramura lor s-a stins cu desăvârşire,

7. Valea Frăsinelului, este partea care a primit denumirea după marea pădure de frasini care se găseau în acest loc. Este o parte a satului foarte sărăcăcioasă unde nu s-a înjghebat nici o gospodărie rămânând doar loc de păşune,

8. Vălenii, este partea aşezată între două dealuri pe o vale care a secat. Pe aici trece drumul carea face legătura dintre sat şi drumul judeţean. Localnicii din această parte a satului s-au adunat aici mult mai târziu de la înfiinţarea aşezării, retrăgându-se în apropierea drumului principal.şi această parte a satului este sărăcăcioasă,

9. Ursoiul, este partea mai nouă a satului. O parte din marea pădure a codrului din această regiune a fost expropiată şi dată sătenilor. Aici oameniiau muncit cu multă tragere de inimă, au defrişat pădurea şi şi-au construit gospodării. Locul era renumit pentru faptul că aici se găseau mulţi urşi care atacau animalele localnicilor. Pentru îndepărtarea lor s-a hotărât defrişarea acestei părţi.

Printre dealurile pe care este aşezat satul  Bicău şerpuiesc şase pâraie care se unesc într-unul singur, care mai apoi se scurge în valea Someşului.

Pe   malul  stâng  al  Someşului, între localităţile Ardusat şi Pomi de-a lungul şoselei ce leagă oraşele Satu Mare şi Baia Mare se află localitatea Borleşti, cu un relief de câmpie în partea nord-estică – Lunca Someşului – şi un relief deluros în partea nord-vestică unde se întind pădurile de stejar ale Codrului.

Localitatea se află la limita judeţului Satu Mare făcând vecinătate cu judeţul Maramureş.

Din punct de vedere administrativ satul Borleşti aparţine de comună Pomi.

Nu se cunoaşte de unde vine numele localităţii.Romanii i-au spus întotdeauna Borleşti iar nomenclatura maghiară Barlafalu.Unii istorici maghiari spun că localitatea ar fi luat fiinţă prin anul 1446 dar se pare că satul ar fi existat înainte de această dată pentru că din unele documente istorice se atestă faptul că la anul 1634 Borlestiul era voievodat de care aparţineau localităţile :Barsaul de Câmp ,Barsaul de Pădure,Buzesti, Sârbi, Săliştea,Crucişor şi Moară Borşi.

Pe la anul 1566 localitatea Borleşti este amintită ca o localitate bine dezvoltată încât era obligată împreună cu Bicaul de Câmp sad ea dijma anuală un bou şi 28dinari ceea ce era o sumă destul de mare.

Ca atare în condiţiile grele din acea vreme este imposibil să fi luat fiinţă satul în 1446 şi să se dezvolte în numai 100 de ani la nivelul demn de luat în seamă pentru a i se impune anumite dari ,deci se presupune că localitatea ar fi mai veche de această dată menţionată de istoricii maghiari.

La început locuitorii de aici au fost toţi romani.După anul 1700 respectiv de la 1717 până în 1726 în urma evenimentelor politice care încorporează Banatul şi Oltenia în Imperiul Habsburgilor prin pacea de la Passariwitz( 17180) începe colonizarea germanilor în Banat dar şi în anumite localităţi din Nordul  Transilvaniei.

Aşa apar şi la Borleşti colonişti germani de religie romano-catolică,plasaţi în această localitate între cele două sate care de altfel alcătuiau Borlestiul: Borlestiul propriu zis şi Bicaul de Câmp.

Cele două localităţi nu erau la început aşezate pe lângă şoseaua de azi.

Nemţii au fost plasaţi în centru şi treptat romanii şi-au construit case lângă şosea.La început cele două localităţi aveau fiecare biserici de lemn care au dispărut după anul 1717.

Contopirea celor două sate s-a realizat la anul 1835 când aveau un singur preot cu numele Ştefan Pataky .